Pe cuprinsul acestei pagini, următorii termeni vor însemna:
- CUMPĂRĂTOR – Persoană, Firmă, Companie sau Altă entitate juridică ce emite o Comandă și este înscrisă în partea introductivă a facturii sub titlul Cumpărător (sau imputernicitul acestuia).
- VÂNZĂTOR – Magazinul OSCAMOB înscris în partea introductivă a facturii sub titlul de Furnizor.
- PRODUSE ȘI SERVICII – Orice produs sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează a fi furnizate respectiv prestate de către VÂNZĂTOR, CUMPĂRĂTORULUI și sunt reprezentate prin mobilier, accesorii birou și/sau decorațiuni achiziționate de către Cumpărător, care corespund descrierii din cataloagele și documentația producătorilor, ale căror caracteristici au fost agreate de Cumpărător și inscrise în comandă, respectiv factură.
- COMANDĂ – Un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător prin care Vânzătorul este de acord să livreze Bunurile și Serviciile și Cumpărătorul este de acord să primească aceste Bunuri și Servicii și să facă plata acestora.
- CONTRACT – O comandă validă, confirmata de către Vânzător.
- SPECIFICAȚII – Toate specificațiile și/sau descrierile Bunurilor și Serviciilor așa cum sunt precizate în Comandă.
Drepturile consumatorilor sunt prevăzute în Legea nr. 449/2003 din 12.11.2003, privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.812 din 18.11.2003, în special în art. 9-14 și nu sunt afectate prin acești Termeni și Condiții.
I. Procesul de vânzare pentru site-ul www.oscamob.store
Prin lansarea unei comenzi pe site, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (e-mail, SMS, telefon) prin care Vânzătorul își derulează operațiunile pe site.
Vânzătorul va informa Cumpărătorul, prin mesaje distincte, înregistrarea (preluarea) comenzii, respectiv confirmarea comenzii. Înregistrarea unei comenzi online de către Vânzător, discuțiile telefonice sau prin alte mijloace de comunicare NU constituie o validare și confirmare ferme ale comenzii și, în consecință, NU semnifică încheierea contractului la distanță.
Dacă Vânzătorul confirmă explicit o comandă, acest lucru va implica o acceptare completă a termenilor comenzii. Acceptarea comenzii de către Vânzător se consideră finalizată atunci când există o confirmare scrisă (e-mail, SMS) din partea Vânzătorului către Cumpărător, fără a necesita o confirmare de primire din partea acestuia din urmă.
Comanda se consideră validă numai după confirmarea de către Vânzător a disponibilității stocului, a prețului precum și a caracteristicilor produselor respectiv a serviciilor solicitate de Cumpărător.
În lipsa unei confirmări exprese din partea Vânzătorului, prezentele termene și condiții generale de vânzare vor sta la baza Contractului încheiat, în completarea acestora fiind Certificatul de Garanție emis de către Vânzător, și documentele fiscale. (Factura de marfă și respectiv Factura de servicii).
Livrarea și Montajul produselor comandate online se face conform politicii de transport și montaj prezentată pe www.mobexpert.ro, aici: http://www.oscamob.store/transport-si-montaj
II. Politica de returnare pentru site-ul www.oscamob.store
Potrivit legislației în vigoare, Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris Vânzătorului că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului cu suportarea cheltuielilor de returnare.
Clientul este informat asupra faptului că, în cazul în care produsele a căror returnare prezintă urme de uzură, zgârieturi, lovituri, șocuri mecanice sau, după caz, electrice, accesorii lipsă, certificate de garanție lipsă, Vânzătorul își rezervă dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o sumă din valoarea produsului, sumă ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse. În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului, rambursarea contravalorii acestuia se va face în cel mult 14 de zile de la data solicitării returului, sub beneficiul receptiei cantitative si calitative a returului, conform prezentei politici, prin aceeași metodă de plată.
Clientul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepția cazului în care Vânzătorul acceptă să suporte acele costuri. În cazul vânzârii on-line, pentru produsele care au fost livrate la domiciliul Clientului la momentul încheierii contractului, Vânzătorul preia produsele pe cheltuiala sa dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poștă sau curier.
Clientul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.
Livrarea, transportul și/sau montajul sunt servicii distincte, oferite de către noi, ce comportă opțiunea Cumpărătorului și plata unui preț. Livrarea, transportul și/sau montajul nu sunt servicii standard. Pentru serviciul de retur al bunurilor, sunt exceptate de la exercitarea acestuia serviciile de: livrare, transport și/sau montaj al produselor dacă Cumpărătorul a exprimat în prealabil acordul expres pentru executarea acestora.
Sunt exceptate de la exercitarea dreptului de retur produsele realizate după specificațiile și instrucțiunile Cumpărătorului sau personalizate distinct pentru acesta, produsele care se pot deterioara sau degrada rapid, produsele ce sunt parte a unui ansamblu și nu pot fi, prin natura acestora, separate de celelalte elemente componente.
În cazul în care vă putem ajuta cu alte informații, vă rugăm să ne scrieți la adresa: contact@oscamob.store.